~~de Rick Riordan. The Lightning Thief e prima carte a seriei Percy Jackson.
Am vazut mult timp cartile PJ in lista de recomandari de pe Amazon.com, dar numele lor nu mi-au zis nimic, si copertile aratau foarte descurajant. Am comandat primele doua volume din pura inertie , si poate fiindca erau la pretul de 20 lei bucata, deci nu aveam nimic de pierdut. Odata cumparate, The Lightning Thief si The Sea of Monsters au adunat The Praf cam doua saptamani, abandonate in fundul raftului, fiindca din nou … aveam lucruri mai bune de facut.
Pana la urma, plictiseala si lipsa unui lucru mai bun de facut m-au impins sa citesc primul capitol din carte. Capitolul s-a transformat in capitole, capitolele s-au transformat in ore cu cartea in brate, iar orele s-au transferat in citit acasa, citit pe strada, citit in tramvai, citit in metrou, si, ocazional, citit la munca in pauza de tigara, timp in care pufneam in ras de cateva ori pe minut.
Percy Jackson e povestea unui pusti de vreo 12 ani, care nu-si cunoaste tatal, si care e fortat sa-si suporte tatal vitreg, un dobitoc care o face pe mama lui Percy sa sufere.
Ca personalitate, Percy a ajuns la potentialul pe care Harry Potter il avea – un personaj reusit, amuzant, nu un ochelarist fara pic de simt al umorului [paranteza mare: nu am nimic cu Harry Potter, am citit seria de 20 + ori, dar nu poti sa zici ca Harry era amuzant. Nici daca ai umor sec. Personajele din jurul lui Harry erau amuzante. Harry era un ochelarist stresant.]
Percy isi duce viata in mod normal, ca orice copil de varsta lui.
Dimineata pleaca la scoala, unde e chinuit de o colega cu pistrui de parca “cineva ar fi stropit-o cu Cheetos lichid pe fata” si de o profesoara atat de rea, incat te astepti ‘’sa-si parcheze Harley-ul la tine pe banca”.
Seara vine acasa, unde tatal vitreg ii cere 5 dolari sa-i parieze la poker.
Totul se incheie cand Percy afla ca Legendele Olimpului sunt reale, si prin urmare, ca prietenul lui cel mai bun e un satir, si tatal lui un zeu. Dupa ce afla adevarul, e trimis de mama sa la scoala de semi-zei (Camp Half-blood *wink wink*), unde se imprieteneste cu fiica putin tocilara a Atenei, o arunca cu capul in toaleta pe fata lui Ares, si porneste in cautarea hotului care i-a furat lui Zeus fulgerul. Aventura incepe, asa ca gata cu spoilerele :)
PJ and the Lightning Thief e o carte excelenta, perfecta pentru cei care au iubit Harry Potter dar nu stiu in ce directie s-o apuce acum. De fapt, daca stau sa ma gandesc, PJ 1 e perfecta si pentru cei care n-au treaba cu fantasy-ul, dar isi amintesc cum era in clasa a 6a – Rick Riordan face o treaba foarte buna in a crea personaje cu care te poti identifica, si la care sa tii.
Una din recenziile de pe spatele cartii spune ca Rick Riordan a luat vechile mituri grecesti si le-a scuturat de praf, si n-am de ales decat sa fiu de acord (si eu nu sunt niciodata de acord:D )
Daca ai citit Legendele Olimpului, si chiar ti le amintesti, o sa exclami pe parcursul primei carti “Cum de s-a gandit la asta, frate?”, fiindca Riordan a bazat fiecare personaj, fiecare intamplare, fiecare aranjament de cladiri pe miturile grecesti, intr-un fel care are sens, pare logic, dar tot iti da impresia de nou.
