Ia-l pe Bruce Willis in Die Hard, da-i o bagheta magica, o zana pe post de nasa, si un bagaj de glume nesimtite, si il vei avea pe Harry Dresden. De fapt, ia un detectiv din filmele noir, cu problemele sale, cu biroul sau micut si prafuit, cu facturile care se tot aduna, cu femeile fatale, cu femeile inocente, cu adversarii sai plini de resurse, si pune-l sa se imparta intre lumea de zi cu zi si cea a magiei.
Storm Front e primul volum al seriei The Dresden Files, si nu are nimic in comun cu introducerile: prima pagina ti-l prezinta pe Harry, iti explica de ce e vrajitor, ce inseamna magia, cum e sa fii vrajitor in secolul 21 si la ce glume te expui, apoi sari direct in actiune. Violenta, crime abominabile, interlopi, politisti buni cu bete in roate puse de catre legi, zane, vrajitori, consilii de vrajitori, si multe altele. Cea mai socanta chestie, din punctul meu de vedere, e faptul ca Jim Butcher reuseste sa creeze personaje credibile, de care te poti atasa, si sa le aranjeze intr-un complot incredibil: mai multe rasturnari de situatii, si momente in care protagonistul e pe punctul de a fi ucis nu o sa vezi nici in filmele de la Hollywood.
Cartea a fost scrisa de Butcher intr-un workshop pentru scriitori, unde i s-a dat tema de a crea un roman cu personaje din secolul 21, implicate in magie. In loc sa se apuce sa faca inca o mizerie cu Wicca si paganism, Butcher a furat pur si simplu un roman clasic cu detectivi, in care a adaugat lumea magiei, si culmea! Chiar a reusit. El insusi a declarat ca este pasionat de high fantasy, de lumi a la Tolkien, si ca a scris o multime de carti stufoase in acest stil, care erau…mizerabile. Storm Front nu i s-a parut un proiect interesant, dar l-a facut fiindca trebuia, iar a doua carte a fost scrisa la fel- pentru semestrul 2 al cursului. Asa s-au nascut The Dresden Files.
Recenzia pe puncte
Poveste: Dupa cum am mai spus, o poveste clasica de actiune, cu un detectiv in rolul principal, care, pe langa meseria propriu zisa, este si vrajitor cu acte in regula. Dresden spune despre el ca e “singurul vrajitor din Paginile Aurii.”, ceea ce ii creeaza atat probleme cu comunitatea magica (ca de obicei, aceasta isi adora secretele), cat si cu oamenii de rand. Cartea incepe cu intalnirea lui Harry cu un postas, care incepe sa rada de el : “De ce scrie Vrajitor pe usa ta?”, si continua intr-un ritm alarmant. Este sunat de Det. Murphy, o politista pe cat de miniona pe atat de dura, sa investigheze niste crime oribile. La locul faptei, Harry constata ca crimele au fost facute prin magie, si ca daca va investiga acest caz, isi va aduce singur o multime de probleme cu Consiliul Alb, un fel de militie al vrajitorilor. De aici pana la haos total nu mai e decat un pas: Harry ajunge prins intre vrajitori, politie, prietenie, femei frumoase, crime, demoni-broasca si zane obsedate de pizza, incercand sa-si salveze viata.
Nota: 10 pentru ritm, poveste, originalitate, desi cei care isi doresc un roman total nou ar trebui sa ignore aceasta carte: totusi, in esenta, e doar un film noir in care apar elemente fantasy.
Personaje: Daca iti place umorul negru, si daca esti fanul glumelor extrem de rasuflate, si a oamenilor care intra in necaz din cauza gurii prea mari, o sa te indragostesti de Harry.
Celelalte personaje sunt la fel de bine conturate, si vor reveni pe parcursul romanelor viitoare.
Karrin Murphy: Micuta, blonda, sefa a Investigatiilor Speciale, un departament unde nimeni nu ramane prea mult in frunte, fiindca aici ajung doar cazurile aparent imposibil de rezolvat. O tipa dura, cu personalitate de caine de talie mica: incredibil de feroce, si frustrata de faptul ca fizicul nu i se potriveste cu spiritul.
Morgan: Cainele de paza al lui Harry, desemnat de Consiliul Alb sa-l urmareasca, pentru a se asigura ca nu incalca regulile. Abia ar astepta sa-l omoare pe Harry, dar fiindca e totusi cinstit, se multumeste sa astepte rabdator pana ce acesta calca in strachini.
Johnny Marcone: Gangsterul suprem, caruia i se intersecteaza drumul cu Harry. Are ochi de culoarea dolarilor vechi, este un animal, nu suporta nesupunerea, dar prefera sa-si rezolve problemele in liniste, departe de politie. Politia se fereste din calea sa, dintr-un motiv simplu: de cand el conduce orasul, crimele marunte, traficul de droguri si celelalte probleme s-au redus…de frica acestuia. Un tip elegant, rafinat, incredibil de inteligent, si care, bineninteles, ascunde un mare secret.
Bob: Ajutorul lui Harry, un…craniu. De fapt, Bob e un spirit al intelectului, care locuieste intr-un craniu, si e folosit de Harry pe post de computer personal, fiindca vrajitorii nu se inteleg prea bine cu tehnologia. Bob e ceva mai special- un spirit obsedat sexual, cu vagi notiuni de bine si rau, care isi ofera ajutorul contra romanelor de amor ieftine, si care “seducea pastorite dinainte ca Harry sa fi fost o sclipire in ochiul strastrastramosului sau”. Dupa parerea mea, cel mai interesant personaj pe care l-am intalnit vreodata. Atat de tare, incat de multe ori cand aud glume cu tenta sexuala, sau insulte foarte amuzante, aud o voce in creier care spune “Asta ar zice-o Bob”.
Toot-Toot: O zana micuta, cu parul mov, cu un suflet de erou, curajoasa si simpatica. Poarta un capac de Coca Cola pe post de palarie, adora Pizza, si laptele cu miere. Toot-toot dovedeste lectia pe care ai invatat-o de mult, ca si cele mai marunte lucruri pot fi extrem de importante la final. Cum? O sa-l salveze pe Harry de nenumarate ori…bineinteles, daca este platit cu o pizza saptamanal :).
Per total, cartea merita citita, si este perfecta pentru cei carora le plac romanele aparent serioase, dar cu umorul bine pus la punct. Nu este pentru copii, fiindca contine destul de multe lucruri 14+, de la limbaj, la scene sexuale si violenta extrema. Din cate stiu, romanul nu a aparut in Romania, dar chiar daca ma insel, as recomanda sa fie citit in engleza: foarte multe glume si jocuri de cuvinte nu pot fi traduse, si s-ar pierde mult din farmecul cartii.
Citate:
~”Paranoid? Probably. But just because you’re paranoid doesn’t mean there isn’t an invisible demon about to eat your face.”
~”Harry, what you know about women, I could juggle.”
~”My name is Harry Blackstone Copperfield Dresden. Conjure by it at your own risk. I’m a wizard. I work out of an office in midtown Chicago . As far as I know, I’m the only openly practicing professional wizard in the country. You can find me in the yellow pages, under “Wizards.” Believe it or not, I’m the only one there.”
~”I was eyeing the pile of unread books, considering which to start next, given that I had no real work to do, when my phone rang. I stared at it in a somewhat surly fashion. We wizards are terrific at brooding. After the third ring, when I thought I wouldn’t sound a little too eager, I picked up the receiver and said, ‘Dresden.’‘
‘Oh. Is this, um, Harry Dresden? The, ah, wizard?’ Her tone was apologetic, as though she were terribly afraid she would be insulting me. No, I thought. It’s Harry Dresden the, ah, lizard. Harry the wizard is one door down. It is the prerogative of wizards to be grumpy. It is not, however, the prerogative of freelance consultants who are late on their rent, so instead of saying something smart, I told the woman on the phone, ‘Yes, ma’am. How can I help you today?’ “
~”Bob the Skull grumbled something in Old French, I think, though I got lost when he got to the anatomical improbabilities of bullfrogs. He yawned, and his bony teeth rattled when his mouth clicked closed again.”
~”I had never even heard of a spirit with Bob’s experience, and I was lucky to have him. That didn’t mean I didn’t want to crack that skull of his from time to time, though.”
~” ‘Bob,’ I said, ‘you’re a skull . You don’t have any masculinity to insult.’
‘Oh yeah?’ Bob challenged me. ‘Pot kettle black, Harry! Have you gotten a date yet? Huh? Most men have something better to do in the middle of the night than play with their chemistry sets.’ “
1 romane (12, daca pui la socoteala cartea care e programata pentru 2010) despre Harry Dresden, singurul detectiv din Chicago care e listat in Paginile Aurii. Gasesti aici recenzia primei carti, Storm Front, daca vrei sa vezi cam care e stilul lui Jim Butcher, ce fel de personaje misuna prin cartile lui, si in ce ritm se desfasoara actiunea. As fi facut cate o “recenzie” pentru fiecare carte, dar dupa ce am citit 11 romane in 3 saptamani (si am ramas cu sechele de genul “Ahh, asta ar fi zis Harry!”), am constatat ca toate tin acelasi ritm, si toate sunt la fel de bune. Intr-o lume a autorilor care se pierd pe drum – vezi Joseph Delaney cu a sasea carte din seria Ucenicul Vraciului, Jim Butcher a reusit imposibilul, si s-a mentinut la acelasi nivel.
ma bucur, fiindca replicile caustice ale lui Harry nu prea pot fi traduse :) Totusi, ar fi fost dragut ca cei care nu stiu prea bine engleza sa se bucure de ele, fiindca din punctul meu de vedere, sunt cele mai bune romane de urban fantasy pe care le-am citit pana acum.
