Academia Austera

~~de Holly Black

Cartea asta am citit-o cu tristete, si am tras de ea 3 zile – ceea ce e ceva, mai ales ca citesc o carte la 4 ore cand ma ambitionez, Ironside are doar 300+ de pagini, si mi-au placut cartile precedente la nebunie. Speram ca nu se va termina, si ca nu va trebui sa trec Ironside, in lumea de fier in care zanele sunt prea otravite ca sa poata trai.

Site-ul lui Holly Black anunta ca autoarea nu intentioneaza sa scrie inca o carte in seria Modern Faerie Tales, asa ca … asta e… finalul aventurilor lui Kaye, Roiben, Val, Ravus, Cornelius si iubitul lui, Luis.

Ironside imbina povestile din Tithe si Valiant si le incheie glorios, cu actiune care te tine legat de pagini, cu scene atat de amuzante incat te hahai in metrou singur, cu dialoguri pline de sarcasm, si bineinteles, cu un happy ending not-so-happy, cum numai Holly Black stie sa faca.

Nu o sa mai scriu nimic aici, fiindca nu vreau sa scap nici un spoiler, si doar iti recomand sa cumperi cartile, pentru cateva zile in lumea zanelor lui Holly Black, care sunt la fel de frumoase si infricosatoare ca in ilustratiile lui Rackham (vezi mai jos).

~~de Holly Black

Valiant e a doua carte din seria Modern Faerie Tales, fara legatura cu actiunea din Tithe, dar la fel de fascinanta.

Personajul principal din cartea asta e Val, o noua Kaye (personajele au atatea in comun, incat e greu sa faci diferenta dintre ele).

Val isi descopera prietenul in pat cu mama sa, si afla ca prietena ei cea mai buna i-a ascuns acest lucru. Socul o face sa fuga de acasa si sa ajunga in New York, unde ii cunoaste pe Lolli (o fata a strazii cu par albastru), pe Dave (eternul indragostit de Lolli) si pe Luis, un tip misterios, cu o cicatrice la ochi. Val afla ca cei trei pusti ai strazii fac pe curierii pentru zane, si este prinsa in grupul lor.De aici, actiunea urmeaza cursul celei din Tithe: Val afla ca lumea nu e asa cum credea, descopera un univers nou, al zanelor malefice, devine dependenta de droguri (de fapt, de un praf magic folosit de zane) si incepe sa se maturizeze.

Romanul mi s-a parut la fel de bun ca si Tithe, dar actiunea nu e prea originala: cu fiecare rand citit imi aminteam tot mai mult de Junk a lui Melvin Burgess. O fata fuge din casa in care nimic nu arata ca in Al Saptelea Cer, ajunge pe strada si cunoaste un grup de tineri drogati, care o invata sa fie libera, dar ii creeaza o multime de probleme.

Totusi, desi cartea pare o traducere a lui Junk in termeni fantastici, e una foarte reusita, si macar m-am convins: Holly Black s-ar putea sa fi fost punkista :)

Felul in care autoarea povesteste viata unor pusti pe strada, felul in care cauta in gunoaie si vand lucrurile gasite, bautura ieftina de petrecere, dormitul in canalizare, prietenia dintre squatteri si asa mai departe e credibil, realist, si te face sa te simti aproape de personaje. In plus, mi-a placut cum a tradus dependenta de heroina, transformand drogul intr-un praf maro (Nevermore), folosit de zane ca medicament impotriva fierului din oras, care le da oamenilor “glamour” si puterea de a schimba lumea din jur.

Mai mult, mi-au placut enorm referintele la diferite chestii moderne/legate de internet. Fata de alti autori, care scriu despre iPod si jocuri video de parca i-ar durea degetele, si de parca ar fi niste “chestii ciudate pentru adolescenti”, Holly si-a creat un personaj principal care adora sa se joace jocuri, care cand se uita la o zana se gandeste ca “Nu seamana deloc cu alea din jocuri, care sunt mici si amuzante” si care stie afla pe propria piele ca in realitate nu ai 10 vieti si un energy bar.

Am gasit o multime de lucruri frumoase in cartea asta, care e un fel de Frumoasa si bestia din secolul 21 (o fata se indragosteste de un trol):  zane, farmece, geeks, jocuri video, punk, droguri, familii disfunctionale si multe altele. O admir pe Holly Black pentru curajul care l-a avut sa se indeparteze de mainstream, si sa spuna povestea a patru tineri din secolul 21, nu a patru tineri din secolul 21 al adolescentilor perfecti, acasa la ora 10 si cu temele gata facute.

~~ De Holly Black, co-autoarea Cronicilor Spiderwick

Tithe e povestea lui Kaye, o adolescenta ciudatica crescuta doar de mama sa. Kaye incearca sa se adapteze vietii in orasul bunicii, dupa ce mama sa, o cantareata care tot incearca sa ajunga faimoasa, decide sa se mute inapoi acasa fiindca marele oras e mult prea ostil pentru talentul ei. Kaye e trailer trash (in lipsa unui cuvant mai bun), prietena ei cea mai buna (Janet) e trailer trash, mama sa e trailer trash, iar bunica ei incearca sa faca tot posibilul ca fiica si nepoata sa nu ajunga niste ratate – deja mult prea tarziu. Intre amintirea unei copilarii pline de zane si sclipici si prezent, in care a renuntat la liceu si incearca sa se angajeze la o benzinarie, Kaye afla ca lumea ei e de fapt o acoperire pentru universul magic al zanelor care o vizitau in copilariei si, de indata ce afla asta, porneste intr-o aventura alaturi de Corny, un tip grasun, cu probleme de igiena, care viseaza sa intre in liceu cu o mitraliera si sa impuste toate majoretele si toti tipii populari.

Intr-o “coaja de nuca”, asta e rezumatul cartii.

M-am reapucat acum doua zile de Tithe, dupa ce am abandonat-o de sase ori, fiindca era mai plictisitoare decat … nu stiu, poate o testoasa in coma. Dupa mai mult de 150 de pagini de aberatii cu vagi aluzii sexuale, personaje care te fac sa vrei sa le pocnesti si un ritm al povestirii ca de melc, Holly Black a fost probabil inlocuita de un extraterestru cu veleitati de autor.

Recenziile pe care le-am citit pana acum despre Tithe laudau cartea de parca ar fi fost a doua venire a literaturii: extraordinara… mirobolanta … un roman exceptional. Bineinteles, dupa 150 de pagini de tortura, eram absolut convinsa ca cei care au facut recenziile erau fie nebuni, fie retardati. Dupa 200 de pagini, eram indragostita. Dupa ce am citit cartea de 2 ori, nu pot sa inteleg cum de Holly Black si-a revenit la mijlocul povestii, si a reusit sa scoata dintr-o mizerie de tip Sandra Brown o carte pe care deja o ador.

Personajele, pana acum fade (pana si zanele din carte erau plictisitoare, iar super-eroul masculin parea din Final Fantasy), au suferit o transformare extrema, astfel ca pana la sfarsitul cartii am stat cu pumnii stransi pentru Kaye, rugandu-ma sa scape din ghearele celor din Unseelie Court (Imparatia zanelor rele).

Lumea magica descrisa de Black chiar are contur, si prinde forma printre personaje trailer trash, punk, sinucigase, alcoolice si asa mai departe, ajutata de citatele de la inceputul capitolelor, care le apartin lui Yates, Shakespeare sau Milton.

Spre deosebire de o multime de alti autori, Black nu s-a limitat numai la un singur tip de zane (jucause/malefice), ci a ales cate un exemplu din fiecare: zane micute si haioase obsedate de miere, zane rautacioase care fac glume pe seama oamenilor, zane cu adevarat malefice, zane usor homosexuale (am ramas pur si simplu perplexa la chestia asta), zane hedoniste, zane cu cap de capra si asa mai departe, intr-o hora a la Fratii Grim.

Daca ar fi sa-i dau o nota cartii facand o medie intre prima jumatate si cea de-a doua, probabil nota ar fi 5.5 (1+10/2 in matematica (:| ). Nu voi face asta, pentru ca inca tin minte cum ma zapaceau profele in liceu – nu judeca la prima vedere, nu judeca o carte dupa coperta etc.

Totusi, pentru mine Tithe e o carte de suflet deja, si astept cu nerabdare sa-mi gasesc cateva ore libere, cu un fotoliu comod in preajma, in care sa citesc continuarile: Ironside si Valiant. Nu cred ca as vrea sa le citesc pe fuga in metrou, fiindca ceva-mi zice ca merita savurate (kinda like chocolate, dude!).

Cartea a aparut si in limba romana, la editura Rao.

Poti citi un excerpt din Tithe aici.